Adresă: Jebel, Str. Spitalului, Nr. 3, Jud. Timiş, Cod poștal 307235

E-mail: secretariat@spitaljebel.ro

Telefon: 0256 394 442 / 0256 394 443

Informaţii internare/externare

Modalitățile de acces ale pacienților către spital

Accesul către spital se poate face cu trenul din Timișoara la gara Jebel pe ruta Timișoara – Reșița, iar din gara Jebel pe jos se ajunge în 10 minute la poarta spitalului. În cazul în care accesul se va face cu autoturismul pe ruta Timișoara – Reșița, la 20 km de Timișoara este comuna Jebel. După intrarea în comună se va urma drumul care duce spre orașul Ciacova, iar la 1 km de la intersecția drumurilor E70 cu DN693B, pe partea dreaptă a sensului de mers către orașul Ciacova, se va putea vedea poarta principală a spitalului. La Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel se poate ajunge și cu autobuze de transport în comun care merg pe ruta Timișoara – Voiteg – Deta sau Timișoara – Voiteg – Reșița, cu coborâre în stația de la Primăria comunei Jebel. Pentru autobuzele care circulă pe ruta Timișoara – Jebel – Ciacova se va coborî în stația din fața spitalului.

Programul de contravizită

Programul de contravizită este stabilit zilnic între orele 16:00 – 19:00

Internarea

Acte necesare internării:
  • Act de identitate
  • Card de sănătate
  • Bilet de trimitere
  • Cupon pensie/adeverință asigurat pentru cei care nu au card de sănătate emis
  • Sentință penală rămasă definitivă și irevocabilă împreună cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (pt. pacienții încadrați în art. 110 Cod penal) sau alt document emis de instanță, care atestă obligativitatea internării în unitate

Externarea

Pacientul are dreptul să solicite și să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. Se eliberează de către medicul curant scrisoare medicală către medicul de familie sau medicul de specialitate din ambulatoriu, după caz, evaluarea stării de sănătate a pacientului la momentul externării și indicațiile de tratament și supraveghere terapeutică pentru următoarea perioadă (determinată conform diagnosticului):
  • recomandări privind regimul igieno-dietetic de urmat;
  • recomandări privind un stil de viață sănătos;
  • se eliberează la externare biletul de ieșire, întocmit de medicul curant;
  • rețetă compensată/gratuită dacă persoana este asigurată;
  • concediu medical (la cerere);
  • se recomandă îngrijire medicală la domiciliu, servicii ce pot fi oferite de furnizorii de îngrijiri la domiciliu.
La externare pacientul va primi inclusiv informațiile privind o eventuală apariție sau agravare a unor semne ori simptome care necesită revenirea de urgență la spital. Pentru pacienții internați în baza art. CP 110 (fost CP 114), care se externează în baza sentinței penale de înlocuire a măsurii de siguranță prevăzute de art. 110 CP cu cea prevăzută de art. 109 CP (definitivă), ce prevede obligarea la tratament medical ambulator, pe lângă cele de mai sus se aduce la cunoștință obligația pacientului de a se prezenta la Direcția de Sănătate Publică de pe raza județului în care pacientul domiciliază pentru a fi luat în evidență în vederea efectuării tratamentului medical ambulator obligatoriu. Acte eliberate la externare:
  • Bilet de externare
  • Decont
  • Scrisoare medicală
  • Concediu medical